Open post

Acreditare Erasmus+ domeniul Educație școlară pentru CNI

Accesarea și implementarea de proiecte europene este deja o tradiție în Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț – Școală Europeană, care, prin intermediul acestora, vizează  atingerea nivelului de performanță al Uniunii Europene în oferirea serviciilor educaționale specifice învățământului preuniversitar.

În urma evaluării candidaturii depuse în octombrie 2022, Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț a obținut Acreditarea pentru proiecte Erasmus+, Domeniul Educație școlară, pentru perioada 2023-2026.  Acreditarea acordată de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale este un instrument destinat organizațiilor din domeniul educației școlare care doresc să inițieze activități de schimb și cooperare la nivel transfrontalier.

Obținerea acreditării Erasmus+ este rezultatul elaborării unui plan de punere în aplicare a unor activități de mobilitate de înaltă calitate, ca parte a unui proiect amplu de dezvoltare organizațională. Valorile dominante ale culturii noastre educaționale (egalitatea, inovația, creativitatea și grija față de mediu), interesul personalului didactic pentru perfecționare și managementul școlar centrat pe obiective strategice sunt elementele cheie care au contribuit la această reușită.

Scopul activităților desfășurate în perioada celor trei ani de acreditare este schimbarea  mentalității la nivelul comunității școlare, ca urmare a transformării reale într-o Organizație care învață. Acreditarea obținută va permite aplicarea unui plan care va influența pozitiv actul educațional, parteneriatul profesor-elev și managementul la nivelul întregii comunități a colegiului. Procesul educațional clasic se va transforma într-unul interactiv, interdisciplinar, inspirațional și relevant, cu aplicabilitate practică directă în lumea modernă și cu integrarea educației sustenabile, construind un sistem organizațional coerent, în care să predomine colaborarea și responsabilitatea socială și care să contribuie la dezvoltarea dimensiunii internaționale a educației.

Proiectul urmărește, atât la personalul colegiului, cât și la elevi, dezvoltarea de competențe și abilități de folosire a unor metode inovative de predare-învățare, perfecționarea competențelor de comunicare și digitale, dezvoltarea competențelor de leadership și de lucru în echipă, creșterea procentului de persoane cu deprinderi de viață sustenabile prin educație formală și non-formală.

Reușita a fost o încununare a efortului deosebit depus de o echipă de profesori dedicați ai liceului, cărora le mulțumim pentru că fac parte din familia CNI!

Open post

Conferința „Profesor pentru o zi”

Pe 16 mai 2024, elevii Ingrid Budiș, Magda Laszlo, Alexandru Voloșeniuc-Hudescu, clasa a X-a B, Iarina Zlăvoc, clasa a X-a A, și Raluca Berbece, clasa a XI-a B, de  la Colegiul Național de Informatică, însoțiți de doamna director profesor doctor Daniela Neamțu și de doamna profesor Diana Bejan, au prezentat proiectul Erasmus+ la Conferința Internațională ,,Profesor pentru o zi”. Aici au pus accent pe Obiectivul 1: metode inovative de predare și învățare, mai exact pe momentele de predare susținute de elevi în fața colegilor lor, precum și pe jocurile educaționale create ca o nouă metodă inovativă și distractivă de a preda și învăța. Prin discursul lor la această conferință nu doar au prezentat experiențele lor, dar au promovat și programul Erasmus+ care se desfășoară la CNI prin mobilități pentru elevi și profesori. Elevii au fost coordonați de doamnele profesor Diana Bejan, Carmen Florescu, Raluca Ene și Brîndușa Anghel.

Prezentarea activităților se găsește accesând linkul de mai jos:

https://prezi.com/view/EdiLqdRVLhtYY0I17bLK/

 

Alte activități

Open post

Metode Inovative de Predare-Învățare la CNI

Unul dintre produsele proiectului Erasmus+ pe care CNI îl promovează este e-book-ul „Metode Inovative de Predare-Învățare la CNI”, realizat de Teona Țăranu, clasa a XI-a C, sub coordonarea doamnei profesor Carmen Zaharescu. La realizarea acesteia și-au adus aportul elevii CNI care au realizat lecții ce promovează metode inovatove de predare și învățare.

E-book-ul a reprezentat CNI la Concursul Național „Made for Europe”, etapa județeană, unde a obținut premiul I, calificându-se la etapa națională.

https://www.canva.com/design/DAGsH5CYLpo/F5SuWjhAP2hn4qdgyZBVBg/edit?utm_content=DAGsH5CYLpo&utm_campaign=designshare&utm_medium=link2&utm_source=sharebutton

https://padlet.com/madeforeuropecalarasi/standuri_concursul-na-ional-made-for-europe-_etapa-na-ional--vjg18dmyd0c16go5

https://s.insta360.com/p/b84971fe9d2a2802bb137ca8f4f8382a

Posts navigation

1 2 3 4
Scroll to top

Accessibility Toolbar